Probabil cea mai buna shaorma
Un miros de cartofi prajiti, sosuri, condimente speciale te imbie de cum deschizi usa. Odata ce ai intrat, vine spre tine si iti intinde mana zambind. Te aseaza repede la masa si, fara sa ai timp sa te gandesti, te trezesti cu farfuria in fata. Iti toarna ketchup, te bate usor pe umar si iti ureaza pofta buna. La el vii, mananci si pleci. Toate intr-o clipita.
Medicul-bucatar
“Ma numesc Sadic Resan, dar nu sunt deloc sadic”, zice razand patronul restaurantului Warda, un irakian de 44 de ani, stabilit de 18 ani in Romania. Daca ai mancat vreodata la el, este imposibil sa nu-l fi cunoscut pentru ca te intampina familiar si iti serveste prompt, o shaorma ca la carte. “E reteta de acasa”, zice secretos si zambeste complice sub mustati. A terminat Fa-cultatea de Medicina la Iasi si ar putea fi, daca l-ar pasiona, medic stomatolog. N-a profesat decat un an si s-a apucat, de 8 ani, de o mica afacere cu mancare fast food chiar pe o ulita de langa Universitatea de Medicina.
Te ia de la usa
“Ce naste pisici, soareci mananca”, explica simplu cum si-a invatat subalternii sa fie rapizi si sa te serveasca cu zambetul pe buze. “Eu incep programul de dimineata aici. Vin la 8.30 la restaurant si toate mancarurile le pregatesc personal. Atunci cand lucrezi cot la cot cu ceilalti, angajatii te privesc cu respect si iau exemplu de la tine”, arata barbatul. Desi spatiul nu este mare, fast-food-ul irakianului e mereu plin. “S-a intamplat de cateva ori sa se uite lumea ciudat la mine cand i-am intampinat de la usa. Au expresia aceea de nelamurire: «Ce’o mai fi si cu asta?», cand ma vad prima oara. Daca mai vin aici sa manance, devin deschisi si prietenosi”, spune patronul.
Spatiu mic
Nu se gandeste deocamdata sa extinda restaurantul. Spatiul este proprietate personala, iar cele 30 de locuri la mesele din restaurant ofera clientilor un loc intim. Poate prea intim cateodata. “Ce-i mult strica. Sunt multumit cu ce am, dar este posibil pe viitor sa maresc spatiul”, explica acesta. Preturile sunt studentesti si pentru o shaorma si un suc la jumatate platesti doar 16 lei. “Mai bine preturile sa fie mici si rulajul de bani sa fie mare”, arata barbatul. Dupa cum insusi mar-turiseste, clientii lui sunt preponderent romani, iar pentru cei care doresc sa comande specialitatile arabesti, ofera livrare la domiciliu. citeste tot articolul
SURSA: 7est | Autor: Iulia Cretu






